CTPM Suceava
15 Jun 2022

Colegiul Tehnic Petru Musat - Școală Europeană, a cincea oară!

Pentru a cincea oară (2008, 2011, 2014, 2017, 2022), școala noastră a obținut Certificatul de “Scoala Europeană”. Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale Erasmus+ și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii. Lansată în 2004 ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale. Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care aceste școli le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide. Felicitări întregului colectiv pentru munca depusă, deschidere și pentru gradul ridicat de implicare în tot ceea ce înseamnă activități educaționale inovative și incluzive!
30 May 2022

Invitație la workshop - ALTERNATIVE EDUCAȚIONALE ÎN FORMAREA PROFESIONALĂ DE CALITATE PRIN PARTENERIAT – ÎNVĂȚĂMÂNTUL DUAL

În data de 17 iunie 2022, Colegiul Tehnic Petru Mușat va găzdui workshop-ul ALTERNATIVE EDUCAȚIONALE ÎN FORMAREA PROFESIONALĂ DE CALITATE PRIN PARTENERIAT – ÎNVĂȚĂMÂNTUL DUAL, cu următoarea agendă: 10.00 – 10.05 Primirea invitaților la Sala de festivități a Colegiului Tehnic „PETRU MUŞAT” Suceava și a celor care participă la workshop în sistem on-line (via ZOOM Meeting) 10.05 – 10.30 Start workshop _ Bine ați venit! Cuvânt înainte. Prezentarea rezultatelor proiectului - Maria TEODOREANU – Manager proiect 10.30- 11.00 Retele parteneriale – Bune practici – Insp Ursulean Dumitru ISJ SUCEAVA 11.00 – 11.30 Parteneriat pentru învăţământul dual – Bune practici - Maria TEODOREANU – Manager proiect 11.30-12.00 Premierea participanţilor la Competiţia profesională – Cujbă Cristina 12.00 – 12.20 Pauza cafea 12.20 – 13.20 Târg de joburi - Activitate în parteneriat cu AJOFM Suceava – Anca Capverde – inspector superior AJOFM Suceava 13.20 – 14.00 Final (încheiere, sesiune de întrebări, concluzii) Participarea va fi deschisă tuturor celor care sunt interesați, iar un link de Zoom va fi pus la dispoziția celor ce vor dori să se alăture în format online, în ziua workshopului.
24 May 2022

Transfer burse către beneficiari

In cadrul proiectului, in data de 23 mai au fost transferate catre beneficiari bursele pentru participarea la activitati in anul scolar 2021 - 2022, semestrul I. Bursele au fost acordate cu respectarea metodologiei de acordare a sprijinului financiar si a metodologiei de derulare a programelor de invatare la locul de munca. Criteriul de acordare a burselor a luat in considerare rata de frecventa la activitatile proiectului (stagii de practica si sesiunile de consiliere, orientare in cariera si dezvoltare personala), in proportie de minim 80%. Pentru primul semestru al anului scolar 2021 - 2022, au fost acordate 107 burse, avand cuantumuri diferite (in functie de numarul de saptamani de derulare a stagiilor de practica), in valoare totala de 52.050,00 lei. Le dorim elevilor mult succes in continuare!
11 May 2022

Desfășurarea competițiilor profesionale, sesiunea II (an școlar 2021-2022)

In perioada 6-8 iunie, in cadrul proiectului se va desfasura cea de a doua sesiune a competitiilor profesionale, In vederea motivarii elevilor cu cele mai bune rezultate. Concursul se va desfasura in mai multe etape, conform metodologiei actualizate: Proba 1 = prezența la stagiile de pregătire practică Proba 2 = proba practică (evaluarea unui proiect sau a unei lucrari practice) Proba 3 = proba scrisă (test) Nota finală va fi calculata ca medie aritmetică a notelor obținute la cele 3 probe de concurs, iar departajarea se va realiza în baza notei obținute la proba scrisă. Competitiile se vor desfasura pentru 7 calificari profesionale - Bucatar, Ospatar, Comerciant vanzator, Electromecanic, Operator CNC, Frizer-Coafor, Tinichigiu vopsitor auto, iar un numar total de 36 elevi vor fi premiati (7 premii I, 7 premii II, 7 premii III, 15 mentiuni). Inscrierea la concurs se va realiza prin depunerea unei cereri in acest sens, la secretariatul unitatii scolare. Formularele de cerere se gasesc la secretariat. Proba scrisa – luni, 6 iunie, ora 11.00 Evaluarea proiectelor/lucrarii practice - marti, 7 iunie, ora 10.00 Afisarea rezultatelor - marti, 7 iunie, ora 16.00 Depunerea contestatiilor - miercuri, 8 iunie, pana la ora 14.00 Rezultate finale = miercuri, 8 iunie, ora 16.00